Poveste
10/07/2011
Noua, oamenilor, ne place sa povestim.
Eu sunt lacoma.
Tu nu esti lacoma, nu mai minti!
Povestim.Povestim ce facem, povestim ce auzim, povestim ce fac ceilalti, povestim ce vedem.Dar niciodata nu povestim ce simtim.Doar copii povestesc ce simt, pentru ca..sunt copii.Noi suntem “mari”, noi nu mai putem spune ceva sincer despre noi, nu mai putem fi siguri despre noi, nu mai putem crede ca cineva crede in ceea ce simtim noi.Si ne ascundem.Ne ascundem in spatele unor povesti ce nu spun nimic despre noi, povesti pe care le concepem si in care ajungem sa ne regasim apoi.Dar cine suntem noi?Si ce simtim noi?Numai noi stim, numai noi intelegem,.Sunt povestile noastre pe care le incuiem in cufarul nostru.Povesti care nu vor ajunge mai departe, povesti care nu vor fi povestite, povesti adevarate care in timp devin “povesti”.In schimb povestim si vom tot povesti, dar nu povestile noastre.Povestile noastre sunt cele pe care nu le vrem auzite, nu le vrem rastalmacite, nu le vrem intelese, pentru ca, la urma urmei, nu pot fi.Intrebari multe, dar care nu vor fi puse.Povestea este ca sa fie spusa.Povestea este ca sa ne adoarma, ca sa ne dezmiarda.
Povestile astea sunt pentru ca noi sa uitam.Povesti ce ingroapa povesti.
Cui poti povesti ceva ce nimeni nu vede?Ceva ce nimeni nu simte?Ceva ce nimeni nu atinge?Ceva ce nimeni nu asculta?Ceva ce nimeni nu intelege?
Cui poti povesti povestea ta ce nimeni nu o construieste?
Dar timpul trece, toti uitam, gandurile devin ruine, oamenii pier, cuvintele se pierd.
Raman insa povestile noastre, nemaiauzite.
