Abia acum

Seman cu tine si nu mi-ai spus asta niciodata.Stiam dar acum stiu sigur.Ai carat cu tine toata viata si nu mi-ai spus nimic, poate tu ai stiut cum stiu si eu ca nu trebuiesc cuvinte.Atat de departe si totusi atat de aproape, cum am mai spus.Insa cosuletul tau este acum al meu, si-l port in suflet si-l umplu in continuare.As fi daruind dar simt ca nimeni nu vrea sa ma cunoasca, oare asta ai simtit si tu?

 

Comandant

Sunt propriu-mi comandant si imi dictez ce sa scriu.Imi dictez si-mi scriu ce simt, si nu trebuie sa spun.Nu spun dar nici nu ascund.Simt si chiar daca nu vezi, e scris in testamentul meu, pe care daca il cauti il gasesti undeva la mine. Sunt propriu-mi pictor si imi intind viata cu o pensula albastra pe panzele sufletului meu.Agat apoi in Luvrul meu.E evenimentul meu, la care nu-ti trebuie invitatie.Trebuie doar sa intri.E fericirea mea pe care-o caut in fiecare film si pe care daca nu o gasesc plec.Plec ca sa ma pot intoarce, ca sa o iau de la capat., sa o mai caut odata.Sunt propriu-mi regizor si iau totul, lipesc momente si creez povesti.Lipesc drumuri si creez destine.Privesc si ascult pentru ca eu colectionez.

Voi spune cand voi fi propria-mi melodie.

Poveste

Noua, oamenilor, ne place sa povestim.

 

Eu sunt lacoma.

Tu nu esti lacoma, nu mai minti!

 

Povestim.Povestim ce facem, povestim ce auzim, povestim ce fac ceilalti, povestim ce vedem.Dar niciodata nu povestim ce simtim.Doar copii povestesc ce simt, pentru ca..sunt copii.Noi suntem “mari”, noi nu mai putem spune ceva sincer despre noi, nu mai putem fi siguri despre noi, nu mai putem crede ca cineva crede in ceea ce simtim noi.Si ne ascundem.Ne ascundem in spatele unor povesti ce nu spun nimic despre noi, povesti pe care le concepem si in care ajungem sa ne regasim apoi.Dar cine suntem noi?Si ce simtim noi?Numai noi stim, numai noi intelegem,.Sunt povestile noastre pe care le incuiem in cufarul nostru.Povesti care nu vor ajunge mai departe,  povesti care nu vor fi povestite, povesti adevarate care in timp devin “povesti”.In schimb povestim si vom tot povesti, dar nu povestile noastre.Povestile noastre sunt cele pe care nu le vrem auzite, nu le vrem rastalmacite, nu le vrem intelese, pentru ca, la urma urmei, nu pot fi.Intrebari multe, dar care nu vor fi puse.Povestea este ca sa fie spusa.Povestea este ca sa ne adoarma, ca sa ne dezmiarda.

Povestile astea sunt pentru ca noi sa uitam.Povesti ce ingroapa povesti.

Cui poti povesti ceva ce nimeni nu vede?Ceva ce nimeni nu simte?Ceva ce nimeni nu atinge?Ceva ce nimeni nu asculta?Ceva ce nimeni nu intelege?

Cui poti povesti povestea ta ce nimeni nu o construieste?

Dar timpul trece, toti uitam, gandurile devin ruine, oamenii pier, cuvintele se pierd.

Raman insa povestile noastre, nemaiauzite. 

 

Let me know

The after midnight bus who picks the forgotten souls and takes them home.

The ones who only lift their eyes just to surprise .The smiles who reach at the top of the happiness fields  filling his badge of drugs.The window tears who makes us see the perfection behind this one.The never ending lying, with a never ending feeling with no words being said and no thinking about that.The whole living in a whole minute with the whole trust.The sound which rings the deepest memories,the heart that answers putting us on hold.The fullfill we love to shuffle  with just because we want it to last forever.Together like we mean it ..meaning what together means, without meaning it.

The trains who take the hundreds of broken souls back home without a ticket.

What God would love the most?

Invitatie

Te invit sa ne amestecam in vis, acolo unde ne mai intalnim acum, dupa atata timp de adiere.A adiat viata pe langa noi, cu timpul ei marunt si ne-a imbatranit..ne-a facut sa ne uitam.Ne-am uitat privirea, ne-am uitat si atingerea.Ne-am uitat zambetele, ne-am uitat pana si amintirile.Inimile noastre nu s-au uitat dar s-au pierdut printre coridoare de tentatii, de noi amintiri si printre alte schelete de zambete .Era normal sa se piarda.

Trag si-l scot, e fumul iubirii noastre ce a fost.Sunt un focar iar tu-mi esti acul ce ma mangaie in vis.

In vis nu ne-am uitat.In vis e vremea noastra, in vis ne zambim iar inimile noastre isi ascund bataile in spatele nostru.Suntem atat de tineri ca timpul e o farama din viata noastra marunta..

Esti pionerul visului meu.

In realitate, te-am uitat.Inimile noastre se mai aud, dar sunt prea indepartate ca sa stie pentru cine bat in fapt.

De aici alti pioneri..

:)

:)

In fiecare an asteptam aceste momente magice ale iernii.Asteptam ca sa promitem noi greseli.Asteptam ca sa putem spune ca vom fi mai buni.Asteptam ca sa ne iertam.Asteptam ca sa convergem catre nou, noul e altceva, noul e inceput, noul e pur, noul e liber si asteapta sa fie patat.Si noi asteptam sa patam.Asteptam sa ne umplem singuratatea cu mesaje tipice, cu acea caldura neconditionata si acea pace de negasit, cu fericire artificiala,cu  voie buna dar fara bunavointa.

Asteptam..

Si daca recunosc ca sunt singur, ca nu voi fi mai bun, ca voi face aceleasi greseli, ca nu stiu ce e bine si ca nu o sa fiu alt om..atunci poate voi avea o scanteie pentru ca totul incepe din interior.Sa fim sinceri inseamna a deschide ochii si mai mult decat atat sa nu ne stergem lacrimile apoi.

Stiu si ca globurile sunt frumoase, dar haideti sa le spargem!

*

*

Ar fi stiut inca de la 14 ca viata nu este ca in filme dar abia la 18  si-a dat seama ca viata nu este nici pe de parte o scena din povesti, cel mai frecvent raspuns la toate visele si dorintele ei fiind “nu poate fi totul cum vrei tu sa fie”..atunci la ce bun filme?La ce bun povesti?La ce bun povesti de iubire?La ce bun melodii Vama Veche?La ce bun toate aceste morgane?Sa tot contemplezi o un stil de viata, un viitor, o iubire vesnica si intangibla ca apoi sa te izbesti de valurile realitatii.Realitate care nu-ti spune decat “nu poate fi asa”.Si nimeni nu o proiecteaza nicaieri, si mai vin unii de spun ca visele devin realitate daca crezi in ele si daca lupti pentru ceea ce-ti doresti.Asa ar fi spus si ea candva si inca spune desi acum stie ca nu ar trebui sa ne luptam pentru nimic in lumea asta, ca acest cuvant nici macar nu ar trebui sa existe.Pentru ca daca ar spune ar veni apoi altii si-ar sustine faptul ca daca nu ne-am lupta si am avea totul de-a gata nu am ajunge nicaieri, nu am mai aprecia ce avem.Asta as zice si eu si ea dar noi stim ca daca nu ne-am lupta ne-am iubi!Si pe langa a iubi am avea grija, si nu grija de a nu pierde!

Dar cred ca nu poate fi totul cum vrea ea..

 

Poate ca nu

Poate ca scriitorii sunt cei mai tristi oameni din lume atunci cand scriu.Poate sunt fericiti in scrieri, poate par, dar cred ca in cel mai fericit moment ..atunci traiesti fericirea, nu o creezi, nu o scrii, nu o contemplezi.Pur si simplu o traiesti..Ne amintim de fericire poate incercand sa-i atingem iar si iar urzeala..printre randurile noastre.Randuri seci ca doar suntem secati de vorbe vii, de a fi..fi ne amintim, fie visam, fie batem pasul in loc.Oricum e un timp mort.In fiecare zi sunt oameni curajosi in jurul meu, oameni care mi-amintesc cat de necurajos sunt eu..mi-amintesc si ca am fost apoi.Deci cum se pierde curajul?Si cum de ajungem sa scriem despre curajul pierdut?Poate  curajul este numai umbra slabiciunii.Sau poate ca nu..

Nu mi-am pierdut curajul, pur si simplu nu mai pot fi curajos..nu mai pot sa cant cand voi nu mai puteti sa nu tipati.Nu mai pot sa cred cand voi nu va mai opriti din negat.Nu mai pot sa vorbesc cand voi nu va opriti din dublat.

Incurajati-ma va rog.

 

 

Maine

As vrea si eu sa pot clipi,

Sa mi te-alung din vraja

S-ating si eu un strop timid

Din roua diminetii.

Un ochi deschid

Vazand numai o ceata..

Il si inchid, caci stiu..

Mai este pana dimineata

Prea-ntinsa negura ce-o cresc

Se va taia de-ndata

Ce raza mea o s-o carpesc..

..maine dimineata.

De-as mai salva un fir de teama,

De n-as uita sa-ti spun

Sa nu m-adormi, sa nu  imi canti

Nici maine dimineata.

untitled

O sa-ti spun cum simt ca vreascurile tineretii noastre se taie in fosnetul frunzelor plimbande, ca a mai trecut o clipa dar ca defapt a mai trecut un veac.Ca valsul vietii noastre ne tulbura adierea de a trai suierand prin vise ..dar toamna o sa tac..toamna asta o sa te mint razand.